Capacitatea de folosinta a pers. fizice

I. Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice

Noţiunea şi caracterele juridice ale capacităţii de folosinţă

Capacitatea de folosinţă este o componentă a capacităţii civile, care, la rândul său, este o componentă a capacităţii juridice.

Capacitatea juridică constă în aptitudinea persoanei sau colectivităţii de a fi titulară de drepturi şi obligaţii şi de a le exercita. Ea se poate manifesta ca o capa­citate civilă când este vorba de o persoană fizică sau juridică ori ca o competenţă în cazul autorităţilor publice, ori ca suveranitate dacă este vorba de stat.

Capacitatea juridică civilă (capacitatea civilă) este o parte a capacităţii juridice a omului care constă în aptitudinea acestuia de a avea şi de a exercita drepturi civi­le, de a avea şi de a-şi asuma obligaţii civile, prin încheiere de acte juridice.

Capacitatea de folosinţă a per­soanelor fizice poate fi definită ca o parte a capacităţii civile a oamenilor, constând în aptitudinea lor de a avea drepturi şi obligaţii civile. Cu alte cuvinte, capacitatea de folosinţă reprezintă aptitudinea persoanei fizice de a fi titulară de drepturi şi obligaţii civile, calitatea de a fi subiect indi­vidual de drept civil, adică participant la diferite raporturi juridice civile.

Prin definiţie, capacitatea de folosinţă:

—     este o parte a capacităţii civile a omului;

—     constă în aptitudinea omului de a avea drepturi şi obligaţii civile;

—     poate fi determinată numai prin lege.

Importanţa capacităţii de folosinţă constă şi în faptul că numai prin ea persoana poate dobândi drepturi şi îşi poate asu­ma obligaţii concrete. Capacitatea de folosinţă este recunoscută în mod egal tuturor persoanelor fizice. Ea apare, după regula generală, odată cu naşterea persoanei şi încetează odată cu moartea ei, este inseparabilă de persoană pe tot parcursul vieţii, in­diferent de vârstă şi starea sănătăţii. Cu toate acestea, capacitatea de folosinţă nu este o stare naturală a omului ca vederea sau auzul. Ea nu apare în mod natural, deci odată cu naşterea omului, ci în virtutea legii. Anume legea atri­buie persoanei fizice această calitate firească. în calitate de exemplu elocvent în acest sens serveşte perioada în care o categorie de oameni nu erau consideraţi subiecte, ci obiecte, ei putând fi vânduţi, cumpăraţi sau chiar ucişi. Astăzi este de neînchipuit ca omul, prin lege, să fie privat de capacitatea de folosinţă, adică să nu aibă calitatea de subiect de drept.

Caracterele juridice ale capacităţii de folosinţă

Principalele caractere juridice ale capacităţii de folosinţă sunt:

1.    legalitatea;

2.    generalitatea;

3.    egalitatea şi universalitatea;

4.    inalienabilitatea;

5.    intangibilitatea.

1.         Legalitatea capacităţii de folosinţă a persoanei fizice exprimă ideea că această capacitate este de domeniul legii, este creaţia legiuitorului, adi­că este recunoscută de legea civilă.

De ex: Legalitatea capacităţii de folosinţă a persoanei fizice decurge din art. 15 din Constituţie şi art. 18 din Codul civil. Respectiv, art. 15 din Constituţie prevede:"Cetăţenii Republicii Moldova beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate I prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea"

 iar art. 18 alin. (1) din Codul civil dispune: "Capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii civile (capaci­tatea de folosinţă) se recunoaşte în egală măsură tuturor persoanelor fizice".

2.         Generalitatea capacităţii de folosinţă a persoanei fizice exprimă caracterul abstract şi atotcuprinzător al posibilităţii omului de a avea drepturi şi obligaţii civile.

De ex: Acest caracter al capacităţii de folosinţă rezultă şi din prevederile art. 18 din Codul civil, în care se stipulează capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii civile fără a se îngrădi sfera drepturilor şi obligaţiilor civile pe care le poate avea persoana fizică.

3.     Egalitatea capacităţii de folosinţă a persoanelor fizice se bazează pe princi­piul egalităţii în faţa legii civile.

De ex: Acest caracter rezultă din art. 18 alin. (1) din Codul civil, conform căruia "capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii civile se recunoaşte în egală măsură tuturor persoanelor fizice".

Astfel, Declaraţia universală a dreptului omului pro­clamă în art. I: "Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi"; la art. 6 prevede: "Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au, fără nici o deosebire, dreptul la o egală protecţie a legii".

Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice prevede expres în art. 3: "Statele părţi la prezentul pact se angajează să asigure dreptul egal al băr­baţilor şi al femeilor de a se bucura de toate drepturile civile şi politice enunţate în prezentul pact".

În art. 26 al aceluiaşi pact se prevede: "Toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au, fără discriminare, dreptul la o ocrotire egală din partea legii, în această privinţă legea trebuie să interzică orice discriminare şi să garanteze tu­turor persoanelor o ocrotire egală şi eficace contra oricărei discriminări, în special de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, origine naţională sau socială, avere, naştere sau întemeiată pe orice altă împrejurare".

4.     Inalienabilitatea capacităţii de folosinţă a persoanei fizice exprimă ideea că această capacitate nu poate forma obiect de renunţare, în tot sau în parte, şi nici obiect de înstrăinare.

De ex: Acest caracter rezultă din , art. 23 din Codul civil prevede la alin. (2): "Persoana fizică nu poate fi lipsită de capacitatea de folosinţă", iar la alin. (4): "Renunţarea totală sau parţială a unei persoane fizice la capacitatea de folosinţă, alte acte ju­ridice îndreptate spre limitarea persoanei în capacitatea de folosinţă sunt nule".

5. Intangibilitatea exprimă caracteristica capacităţii de folosinţă a persoanei fizice de a nu i se putea aduce limitări, îngrădiri, decât în cazurile şi în condi­ţiile prevăzute de lege.

De ex: Acest caracter juridic reiese din prevederile art. 23 alin. (3) din Codul civil, conform căruia nimeni nu poate fi limitat în capacitatea de folosinţă decât în cazurile şi în modul prevăzute de lege. Aşadar, numai prin lege se pot stabili cazurile de limitare a capacităţii .de folosinţă, însă nici prin lege persoana fizică nu poate fi lipsită total de această capacitate, ci doar îngrădită (limitată) în ea. Omul pierde integral capacitatea de folosinţă numai în cazul dispariţiei sale ca subiect de drept.

6. Universalitatea capacităţii de folosinţă constă în faptul că această capaci­tate este recunoscută tuturor persoanelor fizice. De ex: Acest caracter reiese şi din art.6 al Declaraţiei universale a drepturilor omului, care prevede că fiecare om are dreptul să i se recunoască pretutindeni personalitatea sa juridică.

Începutul capacităţii de folosinţă                                                               

        Regula generală ce priveşte începutul capacităţii de folosinţă a persoanei fizice constă în faptul că această capacitate începe odată   cu naşterea persoanei fizice, data naşterii dovedindu-se, de regulă, cu actul de stare civilă care este certificatul de naştere, eliberat în condiţiile legi. Momentul naşterii persoanei fizice este, de regulă, o dată certă, de o importanţă practică deosebită, căci de la ea persoana poate avea drepturi şi obligaţii. Dacă aceasta se naşte într-o unitate sanitară, data şi chiar momentul naşterii se probează cu actul medical, întocmit de această unitate, în care se consemnează nu numai anul, luna şi ziua, ci chiar şi ora, minutul producerii evenimentului. Pe baza acestui certificat medical, data naşterii se trece în actul de naştere al copilului.În lipsa unui certificat de constatare a naşterii (când copilul nu se naşte într-o unitate sanitară), data naşterii va fi aceea înscrisă în actul de naştere potrivit declaraţiei făcute de persoana obligată.

De la regula generală de apariţie a capacităţii de folosinţă, există şi o excepţie,conform căreia "dreptul la moştenire a persoanei fizice apare la concepţiune dacă se naşte vie".  În cazul succesiunii legale, moştenitori cu drept de cotă egală sunt: a) de clasa I - descendenţii (fiii şi fiicele celui care a lăsat moştenirea, la fel şi cei născuţi vii după decesul lui, precum şi cei înfiaţi). Din aceste preve­deri rezultă că persoanei fizice (copilului) îi este recunoscută posibilitatea (ap­titudinea) de a avea drepturi, şi nu şi obligaţii, chiar din momentul concepţiei sale.

 Prin urmare, capacitatea de folosinţă anticipată, constând numai în apti­tudinea de a avea drepturi,  necuprinzând obligaţii civile.

Anticiparea capacităţii de folosinţă este o măsură de protecţie adoptată în valoarea copilului conceput, dar încă nenăscut, şi nicidecum împotriva intere­selor sale. Prin urmare, această capacitate poate conţine numai drepturi, nu şi obligaţii. Pentru ca să posede capacitate de exerciţiu anticipată, copilul trebuie să se nască viu, condiţie prevăzută expres în normele citate.

Pentru a se considera că s-a născut viu, copilul trebuie să respire măcar o dată. Acest lucru se poate dovedi prin mijloacele oferite de ştiinţele medicale, existenţa aerului în plămâni fiind concludentă.

Îngrădirile capacităţii de folosinţă

Sunt cunoscute două feluri de îngrădiri ale capacităţii de folosinţă a per­soanei fizice:

1.                îngrădiri (incapacităţi) cu caracter de sancţiune  sunt prevăzute la art. 1434 din Codul civil şi se referă la succesorul nedemn. În conformitate cu această normă, nu poate fi succesor testamentar sau legal persoana care: a) a comis intenţionat o infracţiune sau o faptă amorală împotriva ultimei voinţe, exprimate în testament, a celui ce a lăsat moştenirea dacă aceste circumstanţe sunt constatate de instanţa de judecată; b) a pus intenţionat piedici în calea realizării ultimei voinţe a celui ce a lăsat moştenirea şi a contribuit astfel la chemarea sa la succesiune ori persoanelor apropiate sau la majorarea cotei succesorale a tuturor acestora.

2.                îngrădiri (inca­pacităţi) cu caracter de măsură de protecţie sau de ocrotire a persoanelor fizice.Ele sunt incapacităţi speciale fie de a încheia anumite acte juridice civile, fie de a dobândi anumite drepturi şi obligaţii. Aceste îngrădiri sunt instituite pentru a ocroti (proteja) interesele unor anumite categorii de persoane, avându-se în vedere situaţia specifică în care se află.Astfel de îngrădiri ale capacităţii de folosinţă a persoanei fizice sunt pre­văzute de art. 43 alin. (3) din Codul civil, care dispune că tutorele şi curatorul, soţul şi rudele acestora de până la gradul al patrulea inclusiv nu au dreptul să încheie convenţii cu persoana pusă sub tutelă sau curatelă, cu excepţia trans­miterii către aceasta a averii prin donaţie sau în folosinţă gratuită.

După izvorul lor, sunt incapacităţi stabilite de legea penală ori civilă.

- Dacă persoana fizică încalcă prin conduită legea penală, îngrădirea prevă­zută de lege are caracter de pedeapsă penală.

 De ex: O astfel de ingradire o gasim în  art. 62 din Codul penal, persoana care a săvârşit o infracţiune poate fi pedepsită cu privaţiune de libertate şi poate fi privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate. Incapacitatea persoanei fizice în cazurile de mai sus apare la data începerii executării pedepsei, continuă pe toată durata ei şi sfârşeşte în momentul în care expiră termenul de executare a pedepsei.

- Dacă prin conduită se încalcă legea civilă, îngrădirea are caracter de sanc­ţiune civila.

De ex: O astfel de îngrădire este prevăzută la art. 67 din Codul familiei, care stabileşte decăderea din drepturile părinteşti. Acest articol stipulează că părinţii pot fi decăzuţi din drepturile părinteşti dacă se constată că se eschivează de la exercitarea obligaţiilor părinteşti, inclusiv de la plata pensiei de întreţinere, că refuză să ia copilul din maternitate sau dintr-o altă instituţie curativă, educativă sau că abuzează de drepturile lor părinteşti, se comportă cu cruzime faţă de copil, aplicând violenţa fizică sau psihică, aten­tează la inviolabilitatea sexuală a copilului, că exercită o înrâurire dăunătoare asupra lui prin purtare amorală, antisocială, precum şi dacă părinţii sunt alcoolici sau narcomani cronici.

Capacitatea de folosinţă a cetăţenilor străini şi a apatrizilor

Cetăţenii străini şi apatrizii au aceeaşi capacitate de folo­sinţă ca şi cetăţenii Republicii Moldova, cu excepţiile stabilite de lege. Aceştia, ca şi cetăţenii Republicii Moldova, pot avea în proprietate bunuri, drept de folosinţă asupra diferitelor bunuri, inclusiv asupra bunurilor imobile, pot testa bunuri şi pot fi moştenitori, pot avea şi alte drepturi patrimoniale şi personale nepatrimoniale.

Sintagma "cu excepţiile stabilite de lege  denotă caracterul mai restrâns al capacităţii de folosinţă a cetăţenilor străini şi a apatrizilor decât capacitatea de folosinţă a cetăţenilor Republicii Moldova.

 În acest sens, se pot da câteva exemple.

Constituţia prevede, în art. 128 alin. (2), că modul şi condi­ţiile de exercitare a dreptului de proprietate al persoanelor fizice şi persoanelor juridice străine, precum şi al apatrizilor, pe teritoriul Republicii Moldova sunt reglementate de lege. Legea cu privire la proprietate prevedea.la rândul ei, în art. 38, că în Republica Moldova se admite proprietatea cetăţenilor şi a persoa­nelor juridice ale altor state, a organizaţiilor internaţionale şi a persoanelor fără cetăţenie (cu excepţia proprietăţii asupra terenurilor cu destinaţie agricolă şi cele ale fondului silvic).

Încetarea capacităţii de folosinţă a persoanei fizice

Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice încetează odată cu moartea titularului. Concomitent cu moartea persoanei fizice înce­tează calitatea de subiect de drept şi, implicit, capacitatea de folosinţă. Modul obişnuit de încetare a capacităţii de folosinţă a persoanei fizice, aşadar, este moartea.

Există însă situaţii când moartea persoanei fizice nu poate fi constatată direct, în aceste cazuri, se recurge la declararea judecătorească a morţii.Stabilirea exactă a morţii este relativ simplă în cazul morţii fizice constata­te. Moartea fizică se stabileşte prin certificatul constatator întocmit şi semnat de un medic sau agent sanitar. Această dată se fixează în actele de deces (act de stare civilă), după care se eliberează certificatul de deces, care serveşte drept dovadă în această privinţă.

Dată a morţii şi, totodată, a încetării capacităţii de folosinţă a persoanei fizice este data trecută în certificatul constatator de moarte (act medical), in­serată apoi în actul de deces (act de stare civilă), întocmit de funcţionarul de stare civilă, care eliberează şi certificatul de deces, în care se consemnează aceeaşi dată a morţii.