Reprezentarea

1.Reprezentarea

Noţiunea şi importanţa reprezentării. Reprezentarea este un procedeu de tehnică-juridică prin care o persoană, numită reprezentant, încheie acte juridice cu terţii în numele şi în contul unei alte persoane, numită reprezentat, având drept consecinţă producerea directă în persoana reprezentatului a efectului actelor juridice.

De regulă, actele juridice se încheie personal de către participantul la raportul juridic care şi beneficiază de efectele lor. Ori de câte ori intră într-un raport juridic, partea semnatară trebuie să fie prezentă în locul unde are loc semnarea sau executarea actului juridic. în viaţa cotidiană sunt frecvente cazurile când subiectul raportului juridic nu poate fi prezent la încheierea sau la executarea actului juridic. în astfel de condiţii apare necesitatea înlocuirii lui cu o altă persoană. Viaţa juridică ar deveni extrem de complicată dacă actele juridice nu ar fi realizate prin intermediul unor persoane. Ar fi dezavantajaţi în special minorii şi incapabilii care nu ar putea încheia acte juridice valabile.

Instituţia reprezentării este foarte veche şi extrem de necesară pentru părinţi, tutori, curatori, întreprinzători, persoane juridice şi multe alte persoane. Persoanele fizice recurg frecvent la reprezentare, încheind diferite contracte, permiţând altor persoane să încaseze salariul, onorariul, să primească sau transmită diferite documente sau bunuri materiale. De instituţia reprezentării se face uz la reprezentarea intereselor în instanţă de judecată sau arbitraj.

Elementele definitorii ale reprezentării, care de fapt conferă acestei instituţii individualitate, sunt sintagmele „în numele" şi „pe seama". Atunci când se menţionează că reprezentantul operează în numele reprezentatului înseamnă că primul acţionează numai fizic, însă exprimă voinţa celui de-al doilea şi îl angajează într-un raport juridic fără ca acesta să fie prezent. Altfel spus, reprezentantul este şi rămâne purtătorul de nume şi de voinţă proprie, însă, prin cumul, devine şi purtătorul de nume şi de voinţă ale altei persoane şi numai voinţa acesteia din urmă o exteriorizează la încheierea contractului. După cum afirmă Paul Vasilescu, o „convenţie de reprezentare are drept consecinţă - în plan strict intelectual - „ diviziunea " juridică a personalităţii reprezentatului - concretizată în ubicuitatea sa, cât şi un „cumul" juridic de personalitate în persoana reprezentantului - cumul limitat la dimensiunea voinţei juridice şi exprimat de cauza convenţiei de reprezentare.

Semnificaţia expresiei „pe seama” sugerează ideea că reprezentatul este cel care suportă consecinţele pozitive şi negative ale actului juridic, în sensul că plăteşte preţul şi dobândeşte bunul sau, invers, primeşte preţul şi are obligaţia de a preda bunul. Această sintagmă sugerează legătură dintre reprezentant şi patrimoniul reprezentatului.

Instituţia reprezentării, ca mod de exercitare a drepturilor şi de onorare a obligaţiilor, are la origini motive de drept şi de fapt. Motive de drept pot fi următoarele:

-  lipsa capacităţii de exerciţiu (Codul civil art.22 alin.(l) pentru minorii cu vârstă de până la 7 ani);

-  capacitatea de exerciţiu restrânsă a minorului (art.22 alin.(2) pentru minorii cu vârstă de la 7 la 14 ani şi art.21 pentru minorii cu vârstă de la 14 la 18 ani);

- declararea persoanei incapabile prin hotărârea judecăţii (art.24);

-  limitarea capacităţii de exerciţiu (art.25); Motivele de fapt pot fi următoarele:

-  boala;

-  lipsa persoanei de la domiciliu;

-  nedorinţa titularului de drept sau a persoanei obligate de a exercita dreptul sau de a-şi onora obligaţia;

-  lipsa cunoştinţelor de care persoana dă dovadă într-un anumit domeniu;

- organul persoanei juridice nu este în stare să facă faţă tuturor raporturilor juridice în care se află;

- alte cauze;

Subiectele raportului juridic de reprezentare. în calitate de subiecte ale reprezentării apar trei părţi: reprezentatul; reprezentantul; terţa persoană.

Poate avea calitate de reprezentat orice persoană (fizică sau juridică) care manifestă dorinţa de a încredinţa unei alte persoane săvârşirea în numele său a unor anumite acte juridice precum şi persoana care, în virtutea unor circumstanţe, are necesitatea de a fi reprezentată.

Are calitate de reprezentant persoana fizică sau juridică împuternicită să facă în numele şi din contul reprezentatului anumite acte juridice. Persoana fizică poate să reprezinte interesele unei altei persoane la încheierea de acte juridice numai dacă are capacitate deplină de exerciţiu   .

Legea nu permite unor persoane să fie reprezentanţi. Astfel, conform art.78 din Codul de procedură civilă, nu pot fi reprezentanţi în judecată judecătorii, procurorii, ofiţerii de urmărire penală, poliţiştii, deputaţii şi consilierii din autorităţile reprezentative, cu excepţia participării lor la proces în calitate de împuterniciţi ai acestor autorităţi sau în calitate de reprezentanţi legali.

De regulă, persoana juridică poate avea calitatea de reprezentant al unui persoane fizice sau juridice. în special, organizaţiile necomerciale fondate ca uniuni de persoane juridice, asociaţii se constituie cu scopul de a reprezenta interesele membrilor săi în raport cu autorităţile publice, cu terţii şi chiar în instanţă de judecată. Persoanele juridice cu scop lucrativ pot să reprezinte interesele altor întreprinzători atât în bază de procură, cât şi în baza contractului de mandat, agenţie comercială etc.

Autorităţile publice reprezintă interesele persoanelor juridice de drept public. De exemplu, primarul reprezintă interesele unităţii administrativ-teritoriale.

Trebuie să se facă deosebiri între reprezentant, pe de o parte, şi persoanele care acţionează în interesul unei alte persoane însă pe cont propriu şi persoanele care au dreptul să negocieze contracte viitoare, pe de altă parte. Unii autori propun să se facă deosebiri între reprezentant şi: curier²⁰³, intermediar²⁰⁴, executor testamentar²⁰⁵, persoană care semnează testamentul în locul testatorului²⁰⁶ etc. Nici unul dintre persoanele menţionate nu săvârşeşte acte juridice în numele sau în contul unei alte persoane.

Reprezentantul încheie personal actele juridice pentru care este împuternicit. El poate transmite unui terţ împuternicirile numai dacă este învestit cu acest drept de către reprezentat sau dacă o cer interesele reprezentatului.

Reprezentantul care a cedat unui terţ împuternicirile este obligat să aducă imediat la cunoştinţă reprezentatului cesiunea împuternicirilor, precum şi informaţia despre substituitor. în cazul în care nu îndeplineşte această obligaţie, reprezentantul poartă răspundere pentru acţiunile substituitorului ca pentru acţiuni proprii.

Terţul. In calitate de terţ poate fi orice persoană fizică sau juridică, inclusiv statul şi unitatea administrativ-teritorială, în raport cu care, drept rezultat al acţiunilor reprezentantului, nasc, se modifică ori se sting drepturi şi obligaţii ale reprezentatului.

In actele juridice se exprimă voinţa reprezentantului. El le îndeplineşte cu corectitudine, fiind conştient de rezultatele care vor surveni nu pentru sine, ci pentru reprezentat. Scopul şi caracterul acestor acte le stabileşte reprezentatul după voinţa sa.

Interdicţia de a se încheia acte juridice prin reprezentare. Nu toate actele juridice pot fi săvârşite prin reprezentant. Astfel, potrivit art.242 alin.(5) din Codul civil, este interzisă încheierea prin reprezentant a actului juridic care, după natura lui, urmează a fi încheiat nemijlocit de persoana contractantă sau a cărui încheiere prin reprezentant este interzisă expres de lege. în dezvoltarea acestei dispoziţii, Codul civil prevede la art.1449 că nu poate fi întocmit prin reprezentant testamentul. Reprezentantul nu are dreptul să încheie acte juridice în numele reprezentatului cu sine însuşi, nici în nume propriu, nici în calitate de reprezentant al unui terţ, cu excepţia cazului când acest drept îi este acordat expres de reprezentat. De asemenea, conform art.10 din Codul familiei, declaraţia de căsătorie se depune personal la organul de stare civilă de persoanele care doresc să se căsătorească. Pentru încheierea căsătoriei este necesar consimţământul „exprimat personal" al bărbatului şi al femeii care se căsătoresc (art.l 1), iar încheierea căsătoriei se face în prezenţa persoanelor care se căsătoresc (Codul familiei art.12 şi Legea privind actele de stare civilă art.35).

Scopul reprezentării constă în săvârşirea unor acte juridice de către o persoană în numele şi în contul unei alte persoane în lipsa ei fără ca aceasta din urmă să fie prezentă. Reprezentarea conţine un raport juridic potrivit căruia acţiunile juridice sunt săvârşite de o persoană (reprezentantul), iar efectele (drepturile şi obligaţiile) le suportă o altă persoană (reprezentatul), în numele şi în contul căruia acţionează reprezentantul.

Tipurile raporturilor juridice. Reprezentarea, ca operaţiune juridică, dă naştere la 3 categorii distincte de raporturi juridice:

a)     între reprezentant şi reprezentat;

b)     între reprezentant şi terţ;

c)      între reprezentat şi terţ;  

Tipurile reprezentării. Reprezentarea poate fi clasificată după mai multe criterii:

A. După izvorul său, reprezentarea poate fi legală sau convenţională. în unele surse doctrinare, această clasificare este suplimentată cu reprezentarea judiciară, care este o ramificaţie a reprezentării legale.

în cazul reprezentării legale, puterea persoanei de a reprezenta o altă persoană rezultă din lege fără a fi necesară procura. Sunt reprezentanţi legali ai minorului părinţii, adoptatorii, tutorele. Reprezentant legal al persoanei juridice este persoana fizică învestită cu atribuţii de administrator (directorul, managerul) sau lichidator ales, numit sau desemnat într-un alt mod, al cărui nume este înscris în Registrul de stat unde este înregistrată persoana juridică. Reprezentarea legală a persoanelor juridice se numeşte şi reprezentare statutară.

Reprezentarea judiciară are drept izvor hotărârea unei instanţe judecătoreşti. în legislaţia Republicii Moldova, o astfel de reprezentare poate fi în cazul desemnării administratorului, lichidatorului, administratorului fiduciar sau administratorului insolvabilităţii unei persoane juridice. Conform art.61 din Codul civil, organul executiv al persoanei juridice poate fi desemnat de instanţa de judecată dacă organul suprem nu poate să-1 desemneze. Codul civil stabileşte, la art.88, că instanţa de judecată care examinează cererea de dizolvare a persoanei juridice poate pune bunurile acesteia, la cerere, sub administrare judiciară şi desemna un administrator fiduciar. Lichidatorul poate fi desemnat şi de instanţa de judecată în cazul în care persoana juridică este dizolvată prin hotărârea acesteia (Codul civil, art.86 alin.(6)). Potrivit Legii insolvabilităţii, instanţa care a admis cererea introductivă numeşte un administrator provizoriu (art.35), iar dacă a hotărât să intenteze proces de insolvabilitate, desemnează administratorul insolvabilităţii (art.44).

In cazul reprezentării convenţionale, o persoană (reprezentatul) împuterniceşte o altă persoană (reprezentantul) să încheie acte juridice în numele şi pe contul său. Puterea de reprezentare se demonstrează prin act juridic unilateral, numit procură, sau bilateral, numit contract. Din dispoziţiile legii rezultă însă că, dacă actul juridic este încheiat în numele unei alte persoane, părţii cu care a contractat reprezentantul nu i se poate opune o lipsă a împuternicirilor dacă reprezentatul a creat astfel de împrejurări în virtutea cărora această parte presupunea cu bună-credinţă existenţa unor asemenea împuterniciri.

B. După întinderea puterii de a reprezenta, reprezentarea poate fi
generală sau specială:

Reprezentarea generală, numită şi reprezentare totală, este aceea în care reprezentantul poate face orice act juridic în numele reprezentatului. Această formă de reprezentare se realizează de către părinţi şi adoptatori în numele minorului sub 7 ani, precum şi de tutorele persoanei declarate incapabile.

Reprezentarea specială, numită şi reprezentare parţială, este aceea în care reprezentantul poate face un anumit act juridic sau câteva acte juridice. De exemplu, cumpărarea unui imobil, a unui automobil sau a unor acţiuni etc.

C. Alte criterii de clasificare. Reprezentarea poate fi reprezentare
de drept privat şi reprezentarea de drept public, reprezentare
perfectă şi reprezentare imperfectă, reprezentare voluntară şi
reprezentare obligatorie.

Reprezentarea este de drept privat dacă se stabileşte între particulari (persoane fizice şi juridice), şi de drept public dacă se stabileşte între stat, pe de o parte, şi particulari pe de altă parte. Un exemplu de reprezentare de drept public poate fi reprezentarea de către avocatul parlamentar (a se vedea Legea cu privire la avocaţii parlamentari) a intereselor particularului în raport cu autoritatea publică.

Reprezentarea perfectă {stricto sensu) va fi atunci când reprezentantul acţionează în numele şi din contul reprezentatului, iar reprezentarea imperfectă {lato sensu), atunci când reprezentantul lucrează în nume propriu, dar pe seama reprezentatului (comisionul, consignaţia etc).

Reprezentarea voluntară este atunci când voinţa reprezentatului joacă un rol determinant în stabilirea raportului de reprezentare. Reprezentarea obligatorie se caracterizează prin faptul că raporturile de reprezentare nasc independent de voinţa ambelor părţi.

Imputernicirea (puterea de a reprezenta, mandatul). Pentru ca acţiunile reprezentantului să producă efecte (să dea naştere la drepturi şi obligaţii) pentru reprezentat, primul trebuie să aibă mandat, adică împuternicire sau putere de a reprezenta. Cuvântul mandat este polisemantic. în primul rând, el desemnează dreptul reprezentantului de a acţiona în numele reprezentatului, creând pentru acesta din urmă drepturi şi obligaţii. în al doilea rând, prin mandat se înţelege manifestarea de voinţă a reprezentatului care deleghează voinţa sa (dreptul sau capacitatea) de a încheia acte juridice. Prin mandat se înţelege şi documentul în care este consemnată împuternicirea (procura sau contractul de mandat).

Doctrina juridică defineşte mandatul ca drept subiectiv care permite reprezentantului să acţioneze în numele şi pe contul reprezentatului într-un anumit fel şi care îl obligă pe acesta din urmă să recunoască actul juridic încheiat de reprezentant şi să-i suporte consecinţele^[1].

Temeiurile apariţiei reprezentării. Ca temei pentru apariţia împuternicirilor de reprezentare servesc:

- manifestarea voinţei persoanei reprezentate;

-   desemnarea în funcţie a persoanei care are atribuţia de reprezentare;

- relaţiile părinteşti, de tutelă sau de curatelă.

Primul temei de apariţie este unul voluntar, celelalte sunt, de regulă, obligatorii.

Dacă temei al apariţiei reprezentării este voinţa persoanei reprezentate, această voinţă se materializează în acte unilaterale sau bilaterale.

Act unilateral din care rezultă împuternicirea este procura emisă în temeiul art.252 din Codul civil.

Act bilateral care dă naştere unor raporturi de reprezentare este contractul. Contracte care conţin relaţii de reprezentare sunt: contractul de mandat (art. 1030-1052), contractul de agenţie comercială (art.1199-1211). Conform art.1030, mandantul împuterniceşte mandatarul de a-1 reprezenta la încheierea actelor juridice, permiţându-i să acţioneze în numele şi pe contul său, iar la art.1119 se prevede că principalul împuterniceşte agentul comercial (întreprinzător individual) de a negocia şi a încheia acte juridice în numele şi pe contul său.

Desemnarea în funcţie a unei persoane prin emiterea unui act administrativ este o reprezentare obligatorie. Exemplu poate servi desemnarea reprezentantului statului în societăţile comerciale. Prin Hotărârea Guvernului nr.109 din 2 februarie 1999, a fost aprobat Regulamentul cu privire la reprezentarea statului în societăţile economice, conform căruia, într-o societate economică, în al cărei capital social statul deţine o cotă, reprezentantul acestuia îi reprezintă şi îi apără drepturile şi interesele legale, acţionând în numele statului, dar fără să întreţină relaţii contractuale de muncă sau de drept civil cu societatea. Reprezentantul statului îşi exercită funcţiile în temeiul ordinului prin care i s-au delegat împuternicirile.

Raporturile persoanei ocrotite cu reprezentantul său legal (părinte, tutore etc.) se confirmă prin anumite acte. De exemplu, raporturile de rudenie dintre părinţi şi copii se confirmă prin actele lor de identitate: buletinul de identitate al părinţilor şi adeverinţa de naştere a copilului. Raporturile dintre copil şi adoptator, dintre (curator) şi tutelat se confirmă prin hotărârea instanţei sau prin actul administrativ al organului de tutelă şi curatelă, prin actul de adopţie sau de instituire a tutelei şi curatelei.

Trebuie menţionat faptul că verificarea împuternicirilor reprezentantului de către terţi este o procedură obligatorie în relaţiile de reprezentare. Verificarea împuternicirilor decade în cazul în care se constată că reprezentantul are împuternicirea necesară în virtutea activităţilor sociale. Astfel, terţul poate face concluzia că persoana care acordă servicii sau vinde mărfuri încheie acte juridice în numele organizaţiei (persoanei juridice). Reprezentanţi ai persoanelor juridice sunt: vânzătoarea de bilete din

troleibusul sau autobusul de rută, casierul din casa de schimb valutar, lucrătorul băncii, al companiei de asigurare ctc. Aceste persoane, aflându-se într-un anumit loc şi având anumite semne distinctive, formează terţilor, ca potenţiali contractanţi, convingerea că au a face cu reprezentantul persoanei juridice.

Articolul 246 alin.(2) din Codul civil prevede că declaraţia de acordare a împuternicirilor nu trebuie efectuată în forma cerută pentru actul juridic care urmează să fie încheiat de reprezentant în baza împuternicirilor. Această dispoziţie, însă, nu se aplică în cazul în care este anihilat rolul protector al cerinţelor de formă.

O varietate a reprezentării voluntare este reprezentarea comercială. Părţi ale raportului juridic de reprezentare comercială pot fi numai întreprinzătorii. Articolul 258 alin.(l) din Codul civil dispune că numai întreprinzătorul (persoană fizică sau juridică n.n.). poate avea calitatea reprezentat. Pornind de la aceeaşi dispoziţie conform căreia reprezentantul comercial este persoana care „ reprezintă de sine-stătător şi permanent” o altă persoană, autorii afirmă că reprezentantul comercial de asemenea trebuie să aibă calitatea de întreprinzător.

Reprezentarea comercială este întotdeauna convenţională, având la bază procura sau contractul. Reprezentarea comercială apare în baza contractului de mandat (mandatul profesional, art.1033), a contractului de expediţie (art.1075), a contractului de agenţie comercială (art.l 199).

Doctrina juridică susţine că reprezentanţi comerciali pot fi persoanele care dispun de abilităţi profesionale şi cunoştinţe într-un anumit domeniu de activitate. La serviciile reprezentantului comercial apelează întreprinzătorul-reprezentat care trebuie să procure materii prime şi materiale pentru activitatea sa, ori care doreşte să comercializeze produsele şi serviciile sale. O asemenea colaborare este mult mai avantajoasă din punct de vedere economic decât acţiunile personale ale producătorului de cumpărare a materiei prime sau de comercializarea producţiei proprii.

Legislaţia permite reprezentarea comercială concomitentă a diferiţilor participanţi la încheierea actului juridic, însă numai în cazurile prevăzute de lege sau în cazul în care există un acord expres între părţi.

Întotdeauna însă reprezentantul comercial trebuie să-şi execute atribuţiile cu diligenta unui bun proprietar.

Reprezentarea comercială este oneroasă. Onorariul este plătit de reprezentat. Dacă reprezintă ambele părţi contractante, reprezentantul este în drept să ceară persoanelor reprezentate concomitent plata în părţi egale a onorarului convenit şi compensarea cheltuielilor de executare a procurii dacă în contract nu s-a prevăzut altfel.

Reprezentantul comercial are obligaţia de a nu divulga, şi după încetarea împuternicirilor, informaţia confidenţială pe care a cunoscut-o în exercitarea mandatului.

Durata împuternicirilor. împuternicirile sunt valabile pe întreaga durată pentru care au fost date, adică atât cât este valabil actul din care rezultă. Dacă rezultă din procură, împuternicirile există atât cât este valabilă procura, care se eliberează pe un termen de cel mult 3 ani. Dacă termenul de valabilitate nu este indicat în procură, aceasta este valabilă timp de un an de la data întocmirii. Procura în care nu este indicată data întocmirii nu are valoare juridică. Procura eliberată pentru încheierea unor acte juridice în afara Republicii Moldova şi autentificată notarial este valabilă până la anularea ei de către persoana care a eliberat-o.

Dacă rezultă dintr-un act bilateral (contract), împuternicirile sunt valabile pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului.

împuternicirile acordate de reprezentat printr-o declaraţie adresată unui terţ rămân valabile pentru acesta până la anularea lor de către persoana care le-a acordat.

Dacă reprezentatul anunţă terţul prin comunicare personală sau prin aviz public că învesteşte o altă persoană cu dreptul de a o reprezenta, persoana are dreptul de reprezentare atât în raport cu terţul, cât şi cu orice altă persoană. împuternicirile de reprezentare se păstrează până la anulare în ordinea în care au fost acordate. Reprezentatul este în drept oricând să modifice ori să retragă împuternicirea delegată reprezentantului.

Despre modificarea sau retragerea împuternicirilor, terţii trebuie notificaţi prin mijloace adecvate. în cazul nerespectării acestei cerinţe, modificarea sau retragerea împuternicirilor nu poate fi opusă terţilor, cu excepţia cazurilor în care se dovedeşte că aceştia ştiau sau trebuiau să ştie despre modificarea sau retragerea împuternicirilor în momentul încheierii actului juridic.

Reprezentantul este în drept să renunţe oricând de a reprezenta interesele reprezentatului.

---