Identificarea persoanei fizice

Atributele de identificare ale persoanei fizice

Codul civil cunoaşte două atribute de identificare a persoanei fizice: numele şi domiciliul.

Numele poate fi definit, aşadar, ca un cuvânt sau o totalitate de cuvinte cu ajutorul cărora persoana fizică se individualizează în societate. Numele persoanei fizice este format din:

a)   nume de familie;

b)   prenume;

c)   patronimicul, în cazurile prevăzute de lege.

Numele de familie este o componentă a numelui în sens larg. El este format din unul sau din mai multe cuvinte cu ajutorul carora persoana  se individualizează în societate. Numele de familie nu aparţine unei persoane fizice determinate, ci este, de regulă, comun membrilor aceleiaşi familii. Copilul dobândeşte numele de familie al părinţilor săi. Dacă părinţii poartă nume de familie diferite, copilul va lua numele de familie al tatălui sau al mamei, în baza acordului comun al acestora.

Schimbarea numelui de familie. Numele de familie se schimbă în urma schimbării stării civile a persoanei fizice. Schimbarea numelui de familie poate avea loc:

- la înfiere; schimbarea numelui de familie se va face cu acordul copilului adoptat, care a atins vârsta de 10 ani.

- la căsătorie şi divorţ;

- la cerere, depusă în organul de înregistrare a actelor de stare civilă de la domiciliul persoanei. Persoana care a împlinit 16 ani este în drept să-şi schimbe numele de familie. Schimbarea numelui de familie al persoanei care nu a atins majoratul se soluţionează cu acordul părinţilor, al adoptatorilor sau curatorului.

Prenumele este o parte a noţiunii de nume în sens larg şi constă dintr-un cuvânt sau grup de cuvinte care individualizează persoana fizică în familie şi, împreună cu numele de familie, în societate. După regula generală, prenumele persoanei fizice nu este supus modifică­rii în urma schimbării stării civile. Schimbarea prenumelui minorului este gu­vernată de aceleaşi reguli ca şi schimbarea numelui de familie.

Domiciliul şi reşedinţa persoanei fizice.

Domiciliul este  locul unde persoana fizică îşi are locuinţa statornică sau principală. Pentru a fi considerată domiciliu, locuinţa trebuie să fie statornică, iar dacă per­soana fizică are mai multe locuinţe statornice, domiciliul său va fi locuinţa principală.

Locuinţă statornică înseamnă locul permanent de trai unde s-a stabilit persoana în virtutea condiţiilor de viaţă. De exemplu, un tânăr specialist, ve­nit, după terminarea instituţiei de învăţământ, într-o localitate, are ca domici­liu această localitate, nu localitatea în care s-a născut.

Locuinţa principală se întâlneşte în cazul în care persoana fizică, în virtu­tea diferiţilor factori, locuieşte în mai multe locuri. De exemplu, dacă persoana din 12 luni ale anului 3 luni locuieşte în Bălţi, 7 luni la Chişinău, iar 3 luni la Vulcăneşti, domiciliul ei va fi considerat cel de la Chişinău, aici locuind cel mai mult timp.

 Domiciliul persoanei fizice are ur­mătoarele caractere juridice:

—     obligativitatea;

—     unicitatea;

—     stabilitatea.

Obligativitatea domiciliului înseamnă că orice persoană fizică trebuie să aibă un domiciliu. Dacă cineva nu are o locuinţă statornică sau principală şi, deci, nu întruneşte aceste cerinţe pentru a avea domiciliu, se va ţine seama de domiciliul de origine, adică de domiciliul părinţilor.

Unicitatea domiciliului este caracterul juridic special al acestui atribut de identificare prin care se înţelege că fiecare persoană fizică poate avea şi are un singur domiciliu. Dacă persoana are o singură locuinţă statornică, aceea este şi domiciliul ei, iar dacă are două sau mai multe locuinţe statornice, numai una dintre ele, anume cea principală, va fi domiciliul.

Stabilitatea domiciliului este caracterul, care prevede că domiciliul persoanei fizice este locul unde aceasta îşi are locuinţa statornică. Stabilitatea caracterizează îndeosebi domiciliul persoanelor cărora legea le stabileşte un domiciliu legal .

Reşedinţa este locul unde persoana are locuinţa temporară sau secundară. Fiind un drept nepatrimonial, dreptul la reşedinţă are aceleaşi caractere juridice ca şi drepturile nepatrimo­niale, însă în comparaţie cu domiciliul, reşedinţa nu se caracterizează prin aceleaşi trăsături ca şi domiciliul: obligativitate, unicitate şi stabilitate. Dacă existenţa domiciliului este obligatorie, cea a reşedinţei este facultativă şi tem­porară.