Procura

2. Procura

Noţiunea de procură. Codul civil defineşte, la art. 252, procura ca înscris întocmit pentru atestarea împuternicirilor conferite de reprezentat unui sau mai multor reprezentanţi prin care se delegă dreptul de a încheia acte juridice în numele şi pe contul primului.

Altfel spus, procura este un act (document) unilateral care materializează manifestarea de voinţă a reprezentatului şi care concretizează conţinutul şi limitele împuternicirilor ce se delegă reprezentantului. Este important de conceput ideea că procura, de fapt, configurează voinţa semnatarului acesteia. Procura este destinată terţului, care, din cuprinsul ei, deduce limitele împuternicirilor reprezentantului. Procura conţine formule privind voinţa reprezentatului în legătură cu obligaţiile pe care doreşte să şi le asume în legătură cu actul juridic ce va semnat de reprezentant, precum şi drepturile care doreşte acesta să le dobândească. Reprezentantul nu dobândeşte nici un drept asupra bunurilor primite prin procură sau pe care trebuie să le transmită terţului în baza procurii. Reprezentantul este un purtător de voinţă străină, de regulă ofertă sau acceptare de ofertă, pe care o primeşte de la reprezentat şi o duce până la terţ, realizând o întâlnire a ofertei cu acceptarea. Pentru terţ importantă este numai procura, nu şi raporturile dintre reprezentant şi reprezentat.

Eliberarea procurii, ca act juridic unilateral, şi modul de autentificare a acesteia se supun regulilor generale ale actului juridic (Codul civil art. 195-241) şi dispoziţiilor speciale privind procura (art.252-257). Procura poate fi eliberată de o singură persoană sau de mai multe persoane, iar în calitate de reprezentant poate fi o singură persoană sau mai multe. Dacă sunt mai mulţi reprezentanţi, în procură trebuie să se indice modul în care aceştia acţionează: în comun sau de sine-stătător. Dacă în procură nu se indică cu claritate modul în care trebuie să acţioneze reprezentanţii, se va aplica dispoziţia art. 1037 alin.(2), potrivit căreia „mandatarii urmează să încheie toate actele vizate în mandat dacă altfel nu este stipulat sau nu rezultă cu certitudine din mandat".

Forma procurii. Procura este un act juridic scris (art.252 alin.(l)). Lipsa unei procuri în formă scrisă lipseşte reprezentatul, reprezentantul şi terţul de dreptul de a demonstra prin martori existenţa ei (art.211).

Procura persoanei fizice şi procura persoanei juridice se eliberează în scris sub semnătură privată, iar în cazul în care reprezentatul doreşte sau legea prevede, se va întocmi în formă autentică.

Codul civil stabileşte, la art.252, ca procura trebuie să fie în formă autentică dacă este eliberată pentru încheierea actelor juridice în formă autentică. Astfel, procura va fi avea forma autentică dacă se eliberează pentru:

-     înstrăinarea sau cumpărarea unui teren;

-    înstrăinarea sau cumpărarea cotei de participare într-o societate cu răspundere limitată;

-  semnarea actului de constituire a unei societăţi comerciale;

-  semnarea unui contract de ipotecă;

-  semnarea unei promisiuni de donaţie;

-  semnarea unui contract de rentă;

-  semnarea unei procuri de substituire;

-  alte acţiuni.

Nerespectarea forme autentice atrage nulitatea procurii. Autentificarea notarială a procurii se face potrivit regulilor din art.53 al Legii nr. 1453/2002 cu privire la notariat. Dreptul de a autentifica procuri, conform legii menţionate, îl au, pe lângă notar, consulii şi secretarii de primărie. Sunt echivalate procurilor autentificate notarial procurile eliberate de:

- persoane care se află la tratament staţionar în spitale, sanatorii şi în alte instituţii medicale, în cazul în care sînt autentificate de şefii acestor instituţii, de adjuncţii în probleme medicale sau de medicul-şef, sau de medicul de gardă;

-  militari, iar în punctele de dislocare a unităţilor militare, instituţiilor sau instituţiilor de învăţământ militar unde nu există birouri notariale sau alte organe care îndeplinesc acte notariale, de salariaţi şi de membri ai familiilor lor şi ale militarilor, autentificate de comandantul (şeful) unităţii sau al instituţiei respective;

-   persoane care ispăşesc pedeapsă în locuri de privaţiune de libertate, autentificate de şeful instituţiei respective;

-   persoane majore care se află în instituţii de protecţie socială a populaţiei, autentificate de administraţia instituţiei respective sau de conducătorul organului de protecţie socială respectiv.

Procurile eliberate pentru primirea salariului sau a altor drepturi la locul de muncă, a pensiilor, indemnizaţiilor, burselor, corespondenţei, inclusiv a coletelor şi mandatelor băneşti, pot fi autentificate de administraţia de la locul de muncă sau de studii al persoanei care eliberează procura, de organizaţia de exploatare a locuinţelor de la domiciliul persoanei care eliberează procura sau de administraţia instituţiei medicale în care este internată persoana care eliberează procura (Codul civil, art.252 alin. (5)). Conform art.57 alin.(5) din Legea nr. 1134/1997 privind societăţile pe acţiuni, „mandatul de participare la adunarea generală poate fi autentificat de notar sau de administraţia organizaţiei de la locul de muncă, de studii sau de trai al acţionarilor, iar pentru pensionari, de organul de asistenţă socială de la locul de trai".

Dispoziţiile generale privind reprezentarea ilustrează că procurile pot fi de două categorii: generale şi speciale. De asemenea, pot fi procuri de bază şi procuri de substituire.

Procură generală este procura prin care reprezentantului i se acordă împuterniciri de a încheia orice act juridic cu un bun al său. De exemplu, reprezentatul împuterniceşte avocatul să efectueze orice acţiune procedurală în exercitarea mandatului de reprezentare, inclusiv cu privire la refuzul de la acţiunea civilă, încheierea unei tranzacţii de împăcare, primirea executării etc.

Procură specială este procura prin care reprezentantului i se delegă împuternicirea de încheia acte concrete, de exemplu, de a vinde, a dona un bun, a primi o sumă de bani ori anumite bunuri de la debitori sau creditori.

Procură de bază este procura prin care reprezentatul delegă reprezentantului dreptul de a încheia acte juridice. Reprezentantul trebuie să săvârşească personal acţiunile indicate în procură. Cazurile în care reprezentantul  poate  încredinţa,  prin  eliberarea unei procuri  de substituire, unei alte persoane efectuarea acestor acţiuni sunt indicate m lege.

Procură de substituire este procura prin care reprezentantul transmite împuternicirea către o altă persoană, numită substitutitor. "ersoana căreia îi este eliberată procura poate elibera o procură de substituire, în formă autentică, numai dacă: a) acest drept este stipulat -xpres în procură; b) dacă este în interesul reprezentatului.

Potrivit art.53 din Legea cu privire la notariat, procura de substituire se autentifică notarial la prezentarea procurii de bază în care este menţionat dreptul de substituire sau la prezentarea dovezilor că mandatarul procurii de bază a fost silit de împrejurări să procedeze astfel pentru a apăra interesele persoanei care a eliberat procura. Procura de substituire nu poate conţine mai multe împuterniciri decât procura de bază, iar termenul ei de valabilitate nu poate depăşi termenul de valabilitate al procurii de bază.

Termenul procurii. Procura este valabilă în termenul stabilit în cuprinsul ei, însă nu mai mult de termenul stabilit de lege. Potrivit regulii generale, termenul de valabilitate al procurii este de cel mult trei ani. Procura eliberată pentru încheierea unor acte juridice în afara Republicii Moldova şi autentificată notarial este valabilă până la anularea ei de către persoana care a eliberat-o. Dacă termenul nu este indicat, procura este valabilă timp de un an de la data întocmirii. Termenul de valabilitate al procurii de substituire nu poate să depăşească termenul de valabilitate al procurii iniţiale, în al căreia termen a fost dată.

Dacă în procură nu este indicată data întocmirii, ea nu are valoare juridică.

încetarea valabilităţii procurii. Acţiunea procurii încetează, de regulă, o dată cu săvârşirea acţiunilor pentru a căror efectuare a fost eliberată. Pe lângă această regulă, art.255 din Codul civil stabileşte că valabilitatea procurii încetează şi la:

-  expirarea termenului ei;

- revocării împuternicirilor de către reprezentat; persoana care a eliberat procura poate revoca împuternicirile şi anula valabilitatea procurii în orice moment; orice clauză contrară este nulă;

-   renunţarea reprezentantului de a executa împuternicirile delegate; persoana căreia îi este eliberată procura poate renunţa la ea în orice moment; orice clauză contrară este nulă;

-   dizolvării persoanei juridice care a avut calitatea de reprezentat, precum şi a celei care a avut calitatea reprezentant;

-   decesul, declararea dispariţiei fără urmă a persoanei fizice care a avut calitatea de reprezentat sau calitatea de reprezentant;

-   declararea incapacităţii persoanei fizice care a avut calitatea de reprezentat sau reprezentant sau limitarea ei în capacitatea de exerciţiu.

Despre revocarea împuternicirilor şi încetarea valabilităţii procurii reprezentatul este obligat să-i informeze pe reprezentant şi pe terţii cunoscuţi de el cu care reprezentantul urma să contracteze. Aceeaşi obligaţie o au succesorii reprezentatului. La încetarea valabilităţii procurii, reprezentatul ori succesorii lui sunt obligaţi să restituie imediat procura.

Dacă valabilitatea procurii de bază a încetat, încetează şi valabilitatea procurii de substituire.

Actele juridice încheiate de reprezentant până la momentul în care a aflat sau trebuia să afle despre încetarea valabilităţii procurii rămân valabile pentru reprezentat şi pentru succesorii lui, cu excepţia cazului în care aceştia demonstrează că cealaltă parte a ştiut sau trebuia să ştie că procura a încetat.

3. Reprezentarea fără împuterniciri şi cu depăşirea împuternicirilor

în practica de aplicare a dreptului există situaţii când are loc încheierea actelor juridice fără împuterniciri sau cu depăşirea împuternicirilor acordate. Deosebirea dintre aceste două categorii de reprezentări constă în faptul că, în primul caz, între persoana care a acţionat şi persoana în numele şi pe contul căreia s-a acţionat nu există nici un raport juridic, pe când între persoana care a acţionat cu depăşirea limitelor împuternicirilor şi persoana în numele şi pe contul căreia s-a acţionat există raport de reprezentare. Dacă, în primul caz, persoana în al cărei nume s-a acţionat întotdeauna este în drept să renunţe la confirmare, în cel de-al doilea caz, persoana în al căreia nume s-a acţionat poate fi obligată să confirme parţial actul juridic.

Reprezentarea fără împuterniciri. Codul civil stabileşte, la art.249 alin.(l), că actul juridic încheiat în numele unei persoane fără a avea împuternicirea de reprezentare produce efecte pentru reprezentat (dă naştere, modifică sau stinge obligaţii) numai dacă acesta din urmă îl confirmă ulterior. Confirmarea ulterioară a actului este valabilă atunci când se face expres prin declaraţii verbale, acte scrise ori prin acţiuni concludente care arată că reprezentatul acceptă condiţiile în care a fost încheiat contractul.

Dacă persoana care a acţionat fără împuterniciri adresează reprezentatului o cerere de a confirma actul încheiat, confirmarea se consideră făcută numai dacă are forma unei declaraţii exprese adresată persoanei care acţionat fără împuterniciri (art.249 alin.(2)). Alineatul (2) din art. 249 confirmă norma din alin. (1), prin urmare, deşi nu se stipulează expres, legiuitorul a folosit cuvântul cerere pentru a arăta că persoana care a acţionat fără împuterniciri se adresează reprezentatului în formă scrisă, iar acesta trebuie să răspundă la fel, în scris. Dacă declaraţia de confirmare nu este remisă în termen de 2 săptămâni de la data primirii cererii, se consideră că reprezentatul a refuzat să confirme actul juridic.

Reprezentarea cu depăşirea împuternicirilor. Codul civil nu stabileşte reguli exprese privind acţiunile reprezentantului cu depăşirea împuternicirilor acordate. Prin depăşire a împuternicirilor la încheierea actului juridic se înţelege majorarea arbitrară de către reprezentant a volumului de drepturi acordat de reprezentat sau de lege. Rezultă că reprezentantul şi-a extins, din proprie iniţiativă şi fără a coordona cu reprezentatul, împuternicirea de reprezentare. în cazul în care reprezentantul depăşeşte puterile ce i s-au conferit, actul încheiat este inopozabil în măsura în care şi-a depăşit împuternicirile, cu excepţia situaţiei când ulterior intervine o ratificare. Reprezentarea fără împuterniciri poate fi privită ca o gestiune de afaceri sau ca o promisiune a reprezentantului de a-1 determina pe reprezentat să ratifice ulterior actul încheiat fără împuternicire.

Se consideră depăşire a împuternicirilor abaterea de la indicii Cantitativ sau calitativi.

Este o abatere de la indicii cantitativi majorarea:

-  numărului, greutăţii sau dimensiunii;

-  termenului stabilit de încheiere sau executare a contractului;

-  preţului de vânzare sau de cumpărare.

Este o depăşire a împuternicirilor abaterea de ordin calitativ în privinţa:

-  calităţii sau particularităţilor obiectului actului juridic;

-  alegerii contragentului cu care va trebui să se încheie actul juridic;

-   caracterului actului juridic (s-a împuternicit încheierea unui contract de arendă dar reprezentantul a încheiat un contract de vânzare -cumpărare);

Soluţionarea eventualelor litigii legate de reprezentarea cu depăşirea împuternicirilor se va efectua după aceleaşi reguli ca şi lipsa împuternicirilor. în dependenţă de obiectul contractului, reprezentatul este obligat să accepte contractul încheiat în limitele stabilite prin împuternicire, restul se califică drept încheiere de act fără împuterniciri.

După cum s-a menţionat, persoana în al cărei nume s-a acţionat fără împuterniciri sau cu depăşirea acestora are două posibilităţi: a) să accepte actul juridic; b) să nu-1 accepte.

Dacă se acceptă actul juridic, acceptarea trebuie să fie expresă (prin declaraţii verbale sau scrise) ori prin acţiuni concludente de executare a actului juridic. Acţiuni concludente ar fi primirea bunurilor de la terţul cu care a contractat reprezentantul, întocmirea dispoziţiilor de plată ori săvârşirea unor alte acţiuni care demonstrează că reprezentatul este de acord cu condiţiile actului juridic. Acceptarea reprezintă un act juridic unilateral, prin care reprezentatul îşi exprimă voinţa de a prelua drepturile şi obligaţiile din actul juridic încheiat fără sau cu depăşirea împuternicirilor.

In unele cazuri, actul juridic încheiat de o persoană care a acţionat cu depăşirea limitelor poate fi recunoscut parţial valabil. De exemplu, dacă prin actul juridic s-a decis cumpărarea a unei cantităţi mai mari de marfă, a unui număr mai mare de obiecte sau chiar la un preţ mai mare decât cel stabilit prin împuternicire, reprezentantul este în drept să pretindă recunoaşterea actului juridic încheiat în limitele mandatului primit, iar pentru ceea ce depăşeşte să răspundă de sine stătător.

Refuzul persoanei în al cărei nume s-a acţionat fără împuterniciri sau cu depăşirea acestora de a prelua drepturile şi obligaţiile nu poate fi

calificat drept act juridic, deoarece nu este îndreptat spre naşterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic, ci spre neadmiterea apariţiei

raportului juridic între sine şi terţ   .

Până la confirmare, terţul, adică partea cu care reprezentantul lipsit de împuterniciri a încheiat actul juridic, poate renunţa la act printr-o declaraţie adresată reprezentatului sau reprezentantului dacă nu a ştiut despre lipsa împuternicirilor.

Răspunderea reprezentantului care a acţionat fără împuterniciri. Persoana care a încheiat un act juridic fără împuterniciri sau cu depăşirea împuternicirilor, în cazul în care nu poate demonstra că a avut împuterniciri, este obligată, la alegerea celeilalte părţi, să execute actul juridic ori să repare prejudiciul cauzat.

Dacă nu ştia despre lipsa împuternicirilor, reprezentantul este obligat numai la repararea prejudiciului adus din cauza faptului că cealaltă parte era convinsă că a dat împuterniciri şi numai în măsura în care valabilitatea actului juridic prezenta interes pentru cealaltă parte.

Reprezentantul care a acţionat fără împuterniciri este exonerat de răspundere dacă cealaltă parte ştia sau trebuia să ştie despre lipsa împuternicirilor. Reprezentantul nu poartă răspundere nici atunci când era limitat în capacitatea de exerciţiu, cu excepţia cazurilor când a acţionat cu încuviinţarea curatorului.