Declararea mortii pers fizice

Declararea morţii

 Declararea morţii se face în cazul în care moartea nu poate fi constatată fizic din motiv că lipseşte cadavrul ori că acesta nu poate fi identificat. Persoana fizică poate fi declarată deceda­tă pe cale judecătorească.

Drept temei pentru declararea persoanei decedate poate servi:

—     lipsa ei de la domiciliu sau în decursul a trei ani;

—     lipsa în decursul a şase luni a ştirilor despre ea dacă a dispărut fără urmă în împrejurări ce prezentau o primejdie de moarte sau care dau temei de a presupune că a murit în urma unui anumit accident;

—     militarul sau o altă persoană, dispăruţi fără urmă în legătură cu acţiuni militare, pot fi declaraţi morţi pe cale judecătorească numai dacă au trecut doi ani din ziua încetării acţiunilor militare.

Declararea persoanei decedată nu exclude posibilitatea aflării ei în viaţă. Din acest considerent, hotărârea judecătorească de declarare a persoanei dece­dată are efect juridic pentru ea şi pentru alte persoane numai la domiciliul său, adică la locul unde a fost declarată moartă. Numai în acest loc se fac înscrieri în actele de stare civilă despre moartea ei, căsătoria cu această persoană se consideră desfăcută, bunurile ce îi aparţineau trec la moştenitor.

Dacă persoana declarată decedată se află undeva în viaţă, hotărârea jude­cătorească nu influenţează capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu la locul aflării ei. Toate actele juridice încheiate de persoana declarată decedată sunt valabile şi au putere juridică datorită faptului că ea are capacitate de exer­ciţiu. Declararea morţii ei nu are impact asupra drepturilor sale subiective, dobândite în locul unde nu se ştia că a fost declarată moartea. Cu alte cuvinte, independent de hotărârea judecătorească de declarare a morţii persoanei dece­dată, ea este aptă (capabilă) a fi titular de drepturi şi obligaţii.

Pornind de la aceste constatări, se poate spune că este posibil ca persoana de­clarată moartă să se întoarcă la domiciliul său. Dacă ea se prezintă ori dacă parvin ştiri despre locul aflării sale, instanţa de judecată anulează hotărârea respectivă.Hotărârea instanţei serveşte drept temei pentru anularea înscrierilor din actele de stare civilă privitoare la decesul persoanei.

Restabilirea persoanei apărute în capacitate de folosinţă nu este necesară, deoarece ea nu a pierdut-o. În acest caz, apare doar necesitatea repunerii ei în drepturile subiective. Regulile de repunere în drepturi a persoanei apărute sunt următoarele trei situaţii referitoare la trecerea bunurilor persoanei declarate decedată:

—      au trecut la dobânditor cu titlu gratuit;

—      au trecut la dobânditor cu titlu oneros;

—      au trecut la stat.

Indiferent de timpul prezentării sale, persoana declarată decedată poate cere oricărei persoane restituirea bunurilor care s-au păstrat şi care au trecut cu titlu gratuit la această persoană, după declararea decesului său (de exemplu, moştenitorii, persoana căreia i-au fost donate bunurile). în principiu, dobânditorii bunurilor cu titlu gratuit nu vor suferi prejudicii în urma restituirii bunurilor către persoana declarată decedată.

După ce hotărârea judecătorească de declarare a morţii este anulată, şi este adusă la cunoştinţa dobânditorului cu titlu gratuit al bunu­rilor persoanei declarare decedată, el este considerat posesor nelegitim (până la adoptarea hotărârii, se consideră că dobânditorul are o posesiune legitimă, că a dobândit dreptul de proprietate asupra acestor bunuri). Dacă dobândi­torul refuză să restituie bunurile, persoana apărută este în drept să înainteze o acţiune prin care revendică bunurile. Odată cu restituirea bunurilor se vor soluţiona şi alte probleme.

Dobânditorul de bună-credinţă,  poate cere restituirea cheltuielilor aferente întreţinerii bunurilor. Dobânditorul poate reţine îmbunătăţirile aduse dacă ele pot fi separate. în caz contrar, are dreptul la restituirea valorii lor. Dobânditorul, în virtutea faptului că este de bună-credinţă, obţine dreptul de proprietate asupra fructelor aduse de bun. Posesorul de bună-credinţă poate cere titularului de drept compensarea îmbunătăţirilor, dacă acestea nu pot fi separate fără a se aduce prejudicii bunului, compensarea intervenţiilor, sarcinilor, impozitelor şi altor cheltuieli suportate pe parcursul posesiunii cu bună-credinţă a bunului, care nu se compensează prin folosirea bunului şi a fructelor obţinute, ţinându-se cont de fructele care nu au fost percepute din culpa lui. Această regulă se aplică şi cheltuielilor ce au avut ca urmare sporirea valorii bunului dacă sporul valo­rii încă mai exista la momentul predării bunului.

Bunurile pot fi restituite dacă s-au păstrat, adică dacă există în natură. În cazul în care bunurile nu s-au păstrat (au dispărut ori au fost înstrăinate) nu se poate cere costul lor. De exemplu, dacă o casă ce aparţinea persoanei declarate decedată a trecut la moştenitor şi acesta a vândut-o contra a 150 000 de lei, după anularea hotărârii de declarare a morţii nu se poate cere moştenitorului suma aceasta.

În cazul în care bunurile au fost dobândite cu titlu oneros, persoana care a dobândit cu titlu oneros bunurile persoanei declarate decedată va păstra aceste bunuri dacă a fost de bună-credinţă, adică la momentul dobândirii nu ştia că cel declarat mort este în viaţă. Dobânditorul cu titlu oneros nu este obligat sa restituie bu­nurile De la această regulă există şi o excepţie, conform căreia dobânditorul la care bunurile persoanei declarate decedată au trecut pe bază de acte juridice cu titlu oneros este dator să le restituie, iar în cazul în care nu le are, să plătească va­loarea lor în bani dacă se va face dovadă că, atunci când le-a dobândit, dobândi­torul ştia că cel declarat mort este în viaţă. Observăm că, în acest caz, legiuitorul sancţionează dobânditorul de rea-credinţă (persoana care a ştiut că cel declarat mort este în viaţă), şi anume în cazul în care bunul nu s-a păstrat, el va fi ţinut la plata costului acestuia. De la un asemenea dobânditor se pot cere şi toate venitu­rile pe care le-a obţinut pe durata posesiunii bunului .

Altfel este soluţionat cazul când bunurile celui declarat mort au trecut pe baza dreptului de succesiune la stat. Dacă aceste bunuri au fost vândute, atunci, după anularea hotărârii de declarare a decesului, persoanei i se resti­tuie suma obţinută din vânzarea bunurilor.